Libertate, dreptate şi solidaritate prin responsabilitate, credinţă şi democraţie într-o Românie modernă, prosperă şi fericită.

SCRISOARE DESCHISĂ

Catre Casa Regala a României, Regelui Mihai I al românilor
Catre Patriarhia Româna, ÎPS Daniel
Catre Presedintia României, domnului Presedinte,
Catre presedintele Senatului,
Catre Guvenul României, domnului Prim-ministru,
Catre presedintele Camerei Deputatilor,
• În atentia tuturor conducatorilor partidelor politice, parlamentare sau nu,
• În atentia tuturor europarlamentarilor români, a senatorilor si deputatior României,
• În atentia liderilor societatii civile, sefilor de ONG-uri, a elitei intelectuale românesti, a vectorilor responsabili de pe întreg teritoriul tarii,

Votul in Parlament impotriva Presedintelui Traian Basescu

June 26, 2014Dan Birsan

Votul in Parlament impotriva Presedintelui Traian Basescu. Un act major impotriva Romaniei. Adica: Parlamentul se intruneste in sedinta camerelor reunite pentru a-i distruge credibilitatea individului Traian Basescu, pentru a-l compromite si a-l umili. Nu era vorba despre o chestiune de stat, de legislatie, de economie sau sociala care sa implice functia prezidentiala. Nici de justitie, din moment de justitia nu l-a implicat pana in prezent in niciun fel pe Traian Basescu in problema penala a fratelui lui, daca tot vorbim despre stat de drept. Ci pur simplu despre linsaj mediatic cu instrumentul institutiei parlamentare.

Mesajul presedintelui PNTCD Aurelian Pavelescu catre organizatia de tineret

June 21, 2014Dan Birsan

Aurelian PavelescuDin nou, despre PNTCD. Dintre miile de tineri care au fost activi si in care s-au pus mari sperante dupa 1990, dar si 1996 (Organizatia de Tineret si TUNT-ul), nu s-a ridicat niciunul la nivel national. Cea mai mare parte dintre ei a disparut in anonimat, o mica parte in afaceri marunte, alta, si mai mica, s-a refugiat in alte partide, usieri si sinecuristi. Cand am venit in partid, in 2006, i-am chemat pe unii dintre ei, fostele "sperante", sa facem echipa. Au venit de cateva ori si au ras, spunandu-mi ca paridul e mort si sunt un naiv: venisera mai degraba din curiozitate sau invidie...

Datul în chilimangeală şi turismul politic

June 19, 2014Dan Birsan

Daniel Remus VeresIRL = Impertinenţii Rakeţi Liberali

Alianţa PDL-PNL, oficială la Braşov

June 19, 2014Dan Birsan

La nivelul judeţului Braşov alinaţa dintre Partidul Democrat Liberal şi Partidul Naţional Liberal este oficială. Cele două formaţiuni politice au ajuns la o înţelegere. Decizia a fost luată ieri în cadrul unei şedinţe.
 

Oficial, de astăzi alianţa dintre PDL şi PNL funcţionează la nivelul judeţului Braşov. Liderii celor două partide, George Scripcaru şi Aristotel Căncescu au anunţat astăzi că cele două formaţiuni vor avea proiecte comune la nivel judeţean şi cel mai important, vor susţine acelaşi candidat la preşedenţia României.

Măreţie evocată. La Sighet

June 14, 2014Dan Birsan
Filed under:

SighetDe Ziua Martirilor, prin truda celor de la Academia Civică, la Sighet a fost evocată măreţia dlui Corneliu Coposu, cel care, scăpat din temniţele comuniste, a avut suficientă credinţă pentru a încerca să restaureze Monarhia şi a porni dialogul politic cu foştii săi torţionari, de dragul poporului român.

Comitetul National de Conducere al PNTCD

June 13, 2014pnt
Filed under:

Vineri si sambata 13-14 Iunie 2014 are loc la Brasov Comitetul National de Conducere al PNTCD. Se va discuta strategia partidului pentru alegerile prezidentiale si alegerile generale din 2016. Sunt impresionat de resursele de incredere ale taranistilor dupa o perioada foarte grea, in care partidul a fost folosit, din nou, drept tinta.

Seniorul comemorat la Paris - Alexandru Herlea - Cuvant

June 9, 2014Dan Birsan

Stimati participanti,

Cu ocazia comemorarii eroilor romani ai luptei pentru libertate si democratie, pe care « La Maison Roumaine » o organizeaza in fiecare an de Inaltare - ziua eroilor, comemoram astazi si implinirea a 100 de ani de la nasterea marelui Roman si European, martir al neamului romanesc Corneliu Coposu. El a fost de altfel cel care a inaugurat duminica 25 februarie 1990 acest Monument al victimelor comunismului, construit in cimitirul Montmartre – Paris, in fata caruia ne gasim. Monument ridicat la initiativa luptatorilor anticomunisti, Cicerone Ionitoiu si Remus Radina.

Seniorul comemorat la Paris

Petru Borodi un Roman, cu dragoste de neam!

June 7, 2014Dan Birsan

Petru BorodiAcesta (foto stânga) a luat cuvântul în Piaţa Unirii, la acţiunile pentru salvarea patrimoniului şi a naturii la Roşia Montană, însufleţind miile de tineri care au luat parte la eveniment.

Petre Borodi a preciazat că politicienii actuali sunt trădători de ţară, iar statul român a fost transformat într-un sclav al marilor corporaţii.

El a atras atenţia şi asupra faptului că în forma actuală capitalismul a ajuns mai toxic în România chiar decât comunismul.

Scandalul de la Primaria Timisoara, pentru alegerea viceprimarului

Scandalul de la Primaria Timisoara, pentru alegerea viceprimarului.

Iuliu Maniu despre Corneliu Codreanu

Într-o oarecare măsură, faima detestabilă care s-a creat legionarilor este de înteles deoarece din 1941 si până în 1990 ei n-au putut să răspundă la nici una din calomniile rostite pe seama lor, iar din '90 încoace posibilitătile lor de a răspunde noilor calomnii sunt infinit mai reduse decât ale calomniatorilor. Acuzatorii de azi ai Miscării Legionare sau n-o cunosc sau refuză să recunoască valorile morale si intelectuale care au aderat la crezul ei.

Sondaj INSCOP realizat în luna mai 2014 despre Monarhie

June 2, 2014pnt

Potrivit unui sondaj INSCOP realizat în luna mai 2014, 44,9% din populaţia României are o parere foarte bună sau bună despre Casa Regală. În acelaşi timp, 30,2% dintre respondenţi s-au pronunţat în favoarea Monarhiei ca formă de guvernare. Aşa cum arăta domnul Darie Cristea, coordonator de proiecte INSCOP, sondajul vine în cursul unui an electoral, când în mod normal agenda publică nu acordă o atenţie deosebită subiectelor legate de monarhie. Să fie oare asa?

În căutare de valori

June 2, 2014Dan Birsan

Atâta vreme cât sistemul care conduce România rămâne unul închis, bazat în cea mai mare măsură pe votul și dependența de stat a celor mai săraci membri ai săi, valorile societății vor rămâne ancorate tot acolo, în relația bolnavă între cel furat și cel care îl fură.

„Valoarea cea mai importantă nu este pia­ța liberă, ci este o societate deschisă, transparentă și liberă, unde corupția e considerată un dușman, guvernul e răs­punzător și cinstit, iar oa­menii pot reuși, indiferent de poziție, și sunt tratați cu demnitate.“

Despre campanii si despre partide

June 2, 2014pnt

Dacian ToleaSlavă Domnului, am participat la ceva campanii în viața mea! Și spun asta pentru că am învățat o serie de lucruri de folos. Am fost și în poziția de consultant, și în cea de beneficiar, adică de lider de organizație sau de candidat. Am elaborat mesaje, am făcut copywrite - cum se spune, am creat strategii, am coordonat echipe, am făcut chiar și anumite layout-uri, graphic-design, jucându-mă în photoshop, illustrator sau corel. Am parcurs aproape toți pașii de la concepție la execuție. Am scris chiar și programe, atât la nivel municipal, cât și la nivel național.

Fuziunea PNL - PDL prin comasare

June 2, 2014Braşov Pnţcd

PavelescuFuziunea PNL - PDL prin comasare. Noi, taranistii, suntem foarte atenti daca PNL va renunta la brandul lui, mostenit de 150 de ani, intrand intr-un partid cu nume nou, cum vor pedelistii, dar si o parte dintre liberali, in frunte cu Frunzaverde. Nu ne-ar mira sa o faca: din principiile vechi ale PNL oricum nu a mai ramas mare lucru. Aliantele cu FSN, PDSR, PSD au compromis ce era de compromis, impotriva dreptei, mereu. La noi, la PNTCD, nu s-a intamplat asa.

Sebastian Bodu nu mai încape nici în PNTCD

June 1, 2014Dan Birsan

Bodu SebastianDupă ce a demisionat din PDL ca să se reîntoarcă în PNȚCD pentru a candida la europarlamentare, Sebastian Bodu renunță și la partidul lui Aurelian Pavelescu.

Bodu și-a anunțat demisia din PNȚCD după ce nu a reușit să pună mâna pe un mandat de parlamentar candidând pe listele acestui partid.

Darul nesimtirii

June 1, 2014Dan Birsan

Nu pot patrunde tainele sufletesti ale unora care azi spun una, pentru ca maine sa faca alta, sa laude pe fata si sa critice pe la spate, sa treaca de la un partid la altul, dupa interes, sa scuipe unde au mancat si sa se entuziasmeze la comanda. Pe scurt, sunt inadecvat pentru ceea ce la noi, in conditiile date, se cheama cariera.

PNTCD poate realiza pentru Romania intrarea in spatiul Schengen

Catalin Avramescu A incercat PDL si trebuie sa recunoastem ca a fost aproape, dar nu a reusit. PSD nici macar nu se mai oboseste sa incerce pentru ca stie ca nu are nici o sansa. Aderarea la spatiul Schengen este una din prioritatile de politica externa a Romaniei si este un pas esential in integrarea euro-atlantica. Fara acest pas securitatea Romaniei va fi mai subreda. Insa accesul cetatenilor romani in Schengen este ingradit de coruptia politicienilor, de problemele lor cu justitia, de incapacitatea partidelor carora romanii le-au dat votul de a inspira incredere partenerilor occidentali.

Supliciul taranist şi liberalii rătăcitori

May 30, 2014pnt

Tortionarul marelui lider taranist Ion Mihalache a dat ochii cu procurorii. Visinescu a fost audiat. Stirea aceasta a fost publicata pe data de Marti, 14 Ianuarie 2014 pe portalul ziare.com insa stirea nu a fost preluata de presa mare.

Stie cineva care este rezultatul audierilor? Oare nu este important ca sa stim si noi adevarul despre cei care l-au torturat pe Ion Mihalache sau nu mai este important acest lucru? Nu mai intereseaza adevarul istoric sau vrem sa traim doar in prezent la intensitate maxima si dupa noi potopul?

Mesaj de solidaritate catre taranisti

May 30, 2014Dan Birsan
Filed under:

Dragi taranisti,

Avertizez oficial ca situl partidului si alte conturi de facebook, precum pntcd grup oficial, au fost preluate de persoane din afara partidului, si sunt folosite neautorizat, intr-o campanie de manipulare si denigrare a partidului. Ii rog pe cei care coordoneaza aceasta manipulare sa inceteze si sa predea conturile secretariatului general. Postarile de pe aceste conturi sunt facute prin conturi falsificate de o echipa coordonta de Alin Bogdan.

Contul meu de facebook a fost spart, fiindu-mi restrictionat accesul, in urma cu trei zile, de aceeasi echipa, ceea ce constituie infractiune.

Comentarii recente