Îmi trece prin minte un râu de spaimă că o explozie de mărăcini ce-mi scutură măduva din şira spinării ,mă face să-mi reamintesc visul cum că m-am culcat cu capul pe o scoarţă de căruţă din deceniul trecut şi iată m-am trezit pe o tâmplă cu un porumbel roşu ,în ceafă cu un trandafir roşu şi cu buzunarele pline de greieri.Deodată îmi fixez ochii pe lozinca scrisă cu cerneală densă “munca înnobilează pe om,dar nici lenea n-a ucis pe nimeni “.Ceasul deşteptător ,aşezat într-o cutie cu panglici de hârtie colorate în roşu ,sună ora treisprezece.La acea oră se scoală frumoşii nebuni iar Dumnezeu intra călare în parcuri frumoase pline de verdeaţă împărţind alune veveriţelor;cu faţa prelungă şi obosită ,cu semn de vărsat sub barba ,nasul puţin coroiat seamănă nelinişte sau ură şi repulsie între oamenii care vin în contact cu ochii lui ,un roşu fosforescent. În clipe de extremă emoţie ,exprima spaima ,o spaimă întinsă pe douăzeci şi trei de ani.Suntem irigaţi de-o nebunie furtunoasă şi nu mai este mult până vom fi inundaţi de puterea iernii ,până când vom distinge prin ferestre doar vârfurile copacilor din parcurile ce au mai rămas …se sting încă nopţile toamnei reci ,dureros de singure ,aproape că se stinge tot Pământul ,nopţile devin mai frumoase ,inima lemnelor potrivite în cruci pe focul de vatră se schimbă în trandafir înalt ,ţigănci cu trup de taină şi inel de aur dansând pe străzile oraşului ,lămpi şi torţe ,purcei prăjiţi înviază şi se fugăresc cu iepurii ,nopţi în care melancolia acestei patimi ajunge la apogeu ,totul se schimbă în colind şi desfrâu al simţurilor ,nopţi magice în care înfloresc lămâi în odăile femeilor abandonate .

Doamne binecuvântează-l pe bunicul meu în toată săptămâna Crăciunului ,pe sfinţii neranduiti în calendar şi în noaptea naşterii Fiului Tău pune în fiecare bisericuţă un bob de tămâie şi aprinde o lumânare şi nu permite nimănui să murdărească prima zăpadă.Aproape că nu vreau să văd bunici murind pe gheaţă,şi nişte părinţi morţi cu nimic vinovaţi de moartea lor.Uitaţi orbirea ! Nu ne vedem tradiţia!Deşi avem o tradiţie ,nu ne mai interesează ,nu ne vedem eroii ,nu ne vedem valorile .Pentru că valorile noastre cele trecute şi cele prezente sunt ascunse sub pământ ,nu le vedem ,suntem orbi;nu ne vedem sfinţii ,îi izolam,facem cerc în jurul lor;Omul îngroapă ,Dumnezeu dezgroapă.Aş vrea să înţelegem că forţa credinţei,forţa noastră stă tocmai în această întoarcere din pluton.Există o lepră care a intrat în sufletele noastre şi în viaţa civilă şi chiar în Biserica ,dar nu uita că sunt totuşi doi care stau în picioare şi mărturisesc sfânta credinţă ,nu din intoleranta ci din credinţa autentică .O să vedeţi chiar dacă marii sfinţi au fost izolaţi de autorităţi ,ei au rămas iubiţi de popor. Dacă vom înţelege etapele de recunoştinţă şi vom începe să ne recunoaştem valorile ,să ne recunoatem tradiţia ,ne vom regăsii sfinţii şi vom reuşii să scăpăm de această lepră ,vom reuşii să le cerem demnitate creştină şi nu cioburi de demnitate.Nu uita că toamna e mai frumoasă ca oricând ,în acest anotimp nu te poţi duce la ţară din cauza vânătorilor ,cum nu mai există nici vânat mare ,nici mic ,aceştia împuşca în toate părţile ca nebunii .Limba ca şi naţiunea a devenit provincială .

Gheorghe Duduiala