Libertate, dreptate şi solidaritate prin responsabilitate, credinţă şi democraţie într-o Românie modernă, prosperă şi fericită.

Scrisoare deschisa gauleiterului Klaus Werner

January 14, 2016Dan Birsan
Filed under:
Roiban SorinPRESEDINTELE PMP DIN FLORIDA, un român stabilit în Statele Unite din 1999, i-a transmis miercuri o scrisoare deschisă președintelui Klaus Iohannis în care își manifestă nemulțumirea față de sistemul electoral, aglomerațiile din punctele de frontieră și faptul că un ministru al Guvernului Cioloș ar vrea să impoziteze banii câștigați de românii din diaspora. Sorin Roiban face parte din Mișcarea Populară, formațiunea lui Traian Băsescu, potrivit informațiilor disponibile pe internet.
 
Iată scrisoarea acestuia:
 
„Stimate domnule președinte,
Vă scriu aceste rânduri, care sunt în ultimă instanță un ultim apel la bunăvoință, cu mare tristețe și cu profundă speranță să ne înșelăm.
 
Numele meu este Sorin Roiban. Sunt specialist în domeniul IT, stabilit în Statele Unite din anul 1999. În Florida, aici, unde v-ați petrecut vacanța de iarnă, la soare. Vă scriu în numele meu, al familiei mele, cât și al majorității sutelor de mii de români cu drept de vot stabiliți în Statele Unite, integrați și apreciați în comunitate.
Invocăm această majoritate, Excelență, din considerentul că majoritatea am votat Klaus Iohanis președinte. Înțelegem că vă aflați la odihnă, într-o altă binemeritată vacanță, din cele patru, după puțin mai mult de un an de mandat în care, pas cu pas, v-ați recuperat România.
 
În schimb, Excelență, ne-ați pierdut pe noi.
 
La 16 noiembrie am votat peste 17.000, dintre care 92 la sută pentru Klaus Iohanis. Am fi ieșit la vot, cu siguranță, mult mai mulți, dacă am fi beneficiat de mai multe secții de vot.
în Florida, Excelență, suntem peste 30.000 de români. Am beneficiat de o singură secție de vot. Cu siguranță vă amintiți ce ne-ați promis, nouă și tuturor celorlalți români din diaspora, după ce ați fost declarat câștigător. În pofida acelor promisiuni, vă informez, Excelență, că românii din Diaspora vor fi reprezentați în legislativul ce va rezulta în urma scrutinului din toamnă de 2 senatori și 4 deputați. mai bine zis, tot de 2 senatori și 4 deputați.
Comparativ, vă informăm, Excelență, că județul Sibiu, unde vă mai sunt casele nepierdute în instanță, va fi reprezentat de 3 senatori și 6 deputați.
 
Excelență, suportăm că un ministru al Guvernului pe care l-ați girat vrea să ne impoziteze banii câștigați. În cele din urmă, miliardelor trimise anual ACASĂ le mai putem adăuga ceva.
 
Excelență, răbdăm că mii, zeci de mii dintre noi se întorc ACASĂ de sărbători și trec, an de an, prin același coșmar al vămilor aglomerate.
 
Excelență, ne deranjează prea puțin că am votat pentru un parlament cu 300 de reprezentanți și vom avea și pentru următorii 4 ani unul cu peste 466.
 
Excelență, înțelegem că sunteți prea ocupat și preocupat, mult mai ocupat decât predecesorul președinte, care în 2 mandate a făcut ZERO concedii în afara României.
 
Ce nu înțelegem, ne deranjează și nu răbdăm, Excelență, este că fugiți de noi, pas cu pas.
 
Cum spuneam, sper să mă fi înșelat scriind aceste rânduri, motiv pentru care, Excelență, vă rugăm respectuos să ne faceți onoarea unei întâlniri. dacă nu acum, Excelență, poate cu ocazia următoarei vizite de iarnă în Florida.
 
Palm Beach, Florida, 5 ianuarie 2016″, scrie Roiban, preşedinte interimar al Mişcării Populare SUA, în scrisoarea sa. Sorin Roiban (dreapta), alături de alţi colegi din filiala Mişcării Populare din SUA. FOTO Facebook Mişcarea Populară
 
Palm Beach, Florida
6 ianuarie 2016″

Sursa: https://octavpelin.wordpress.com/

No votes yet

Comenteaza pe Facebook

Comentarii recente